Bunicului
Pretinzând că vrea să pună totul în comun,
comunismul a uitat să aşeze tocmai pâinea şi laptele
cu care bunicul meu, veteran de război,
ar fi vrut să-şi hrănească bătrâneţile.
Când bunicul meu s-a îmbolnăvit
de cozile la lapte şi pâine,
de trezirea în fiecare dimineaţă la patru fix,
doctorul a uitat că trebuie să pună “în comun”
omenia şi jurământul facut lui Hipocrate.
La operaţie, bunicul a fost măcelărit,
pentru că fiii săi uitaseră să îşi facă “datoria”
şi să umfle buzunarele doctorului cu arginţi.
Aşa că bunicul s-a trezit dimineaţa la morgă,
mai mort decât mortul, şi a mai murit o dată.
- de spaimă că a fost abandonat.
Ce nu reuşiseră să facă gloanţele, desăvârşise
satârul doctorului.
Mama l-a găsit întors pe partea cealăltă
şi
şi-a adus aminte că în comunism
până şi morţii se pun laolaltă, morţii de tot,
cu morţii din stare clinică, să-şi ţină de urât
unii altora.
În casa rămasă pustie fără el, “Europa liberă”
emitea mai departe,
“Poiana lui Iocan” mijea a speranţă comună
în inima veteranilor.
Numai veveriţele strivite în uşă,
dintr-o nebăgare de seamă, comună,
Îmi aminteau că soarta nu poate fi niciodată “comună”…
22 octombrie 2004, Amersfoort
