Fratele meu a înţeles că eu sunt
o cămilă
cu patru cocoaşe,
din care, dacă închizi ochii şi întinzi mâna,
poţi
să umpli zece bidoane cu lapte şi miere.
Mai întâi a pus şapte sacoşe pe fiecare cocoaşă,
apoi s-a întors din drum şi s-a răzgândit,
crezând că, iată, zece sacoşe se aşează mai bine
decât
dacă ai lăsa un loc de odihnă între patru.
Într-o zi, a început să mă doară spinarea
şi
am uitat să mai iau cu mine vreo povară.
Fratele meu m-a privit cu raceală şi m-a culcat pe podeaua rece.
Lumina
a devenit scumpă, telefonul a devenit scump,
chiar şi sărutul de despărţire s-a pierdut, suspendat
în
spaţiul gol al cocoaşelor încovoiate de oboseală.
16 oct 2004, Otopeni
