Sofiei
Bucovină-mbrăcată-n regaluri
de toamne-arămii, petrecute de ciute
pe vârfuri stâncoase, tăcerii pierdute,
la tine vin oameni cu inima-n palme
s-aşeze ofrande de suflet-pocaluri.
Pe creste vin vulturi, măreţi menestreli,
să-ţi cânte privirea tăcut-visătoare,
în Suha, prelinsă din roua de floare;
Poteca de munte-i sfinţită cu oase
din trupuri sihastre, iubirii-ţi prinoase.
Rarăul priveşte din nourii repezi
cum râurile trec prin şir de păduri,
mărimea de suflet se-aprinde ca nuri
ce-n fiinţa fecioarei încep sa-nflorească
iubirii din har, menind
să rodească.
Voroneţul se-mplântă,
iubire sfinţită
pe aripi de înger din sacru mister,
din inima-ţi frântă de zboruri ce pier,
privesc în azur de blândă lumină
cum irişi celeşti în clopot se-anină.
La Putna la poartă tăcerea aşterne
smeritele-mi gânduri venite-n popas,
în turnuri de timp tăcerea-i un glas,
monahii veghează cu trupuri arzând,
mormântul lui Ştefan e rugă de gând.
Venit să te vadă, trecătorul se-ntoarce
cu dorul de tine în suflet prelins,
în muguri de iarbă, trăirea-i un plâns,
stejarii şi brazii doinesc de o seamă,
pădurile-i cânt, din cobze de-aramă.
21 oct 2004, Amersfoort