Luxul
li s-a lipit de inimă
precum un psalm
cântat dintr-o tobă
din care s-au scos timpanele.
Geamuri fumurii, zgârâie
nori
şi aparate de luat
banii din buzunar
pentru maşina lăsată
pe stradă
se amestecau, de-a valma,
cu undele trimise din
turnuri cu lasere,
să controleze deopotrivă
pe cei care făcuseră
pactul cu lucifer,
cu cei care îi blestemau
cu luciferii
strămoşilor
strămoşilor lor.
Colcăiau, în aceeaşi
masă
de minciună, cleveteală,
aroganţă,
împietrire şi egoism,
spunându-şi unul
altuia “te iubesc”,
dar uitând să-şi
ridice ochii a rugă
spre cel care le zămislise
zâmbetul,
pulsul, inima, sunetul,
glasul.
Trupul nu şi-l
mai îngropau
în aceeaşi ţărână din pământ,
dar îl făceau grămadă
de cenuşă,
sperând că vor
scăpa, laolaltă cu pulberea,
de taifunul Judecăţii
de Apoi.
Uitând că la răscruce
îi aşteaptă
îngerul cu sabia în
mână
şi că luxul,
căldiceala, desfrânarea
şi pactul cu întunericul
nu îi va scăpa
de fulgerele mâniei
dumnezeieşti.
5 noiembrie 2004, Amersfoort
