În Grădina Ghetsimani
Părintelui ieroschimonah Daniil
“Inima
sus, genunchii tari!”
mă-ndeamnă
Lumina din Tine,
făptură cerească
aievea-mi apari
când glasul iţi
simt în Fiinţa din mine
În templu, copil, Ţi-a
fost dat ca să ştii
că trupu-Ţi
ca jertfă va plânge
pe cuiele Crucii, cu
Duhul să-nvii
scânteia divină
în plasma făpturii din sânge.
Când preoţi cu
har şi părul cu nea
înţelepciunea-Ţi
nu au putut-o cuprinde,
Tu, Mielul Ceresc, copil
ca o stea,
simţit-ai cum Tatăl
in Tine se-aprinde.
Te-ai împărţit
aievea iubirii lumeşti
în părţi ce
neputut-am cuprinde,
din Crucea sfinţită
cioplind punţi cereşti,
tâmplar de suflet jertfirii
murinde.
Tristeţea cu greu
purtat-ai în gând
când singur pe munte
ai fost,
dormeau ucenicii ca
pruncii de rând,
obolul lumirii din fire
dând rost.
Oţetul pe fruntea
cu spini s-a prelins
în lacrimile jertfei
Cereşti,
Marie Preasfântă,
Scânteia s-a stins
în ochii durerii-Ţi
fireşti.
Tu facla iubirii cereşti
te-ai făcut,
pe Eva din nou rennăscând,
păcatul în firea
din noi a tăcut,
dumnezeirii dând chipuri
arzând.
13 noiembrie 2004
autobuzul Amersfoort - Wageningen
