Atingerea mâinilor

                              Părintelui Nicolae

 Arhimandrit îmi e cerul, cununi îmi sunt norii

cerniţi peste gânduri golite de ‘’mine’’,

foşnind în căldură, mă prind vestitorii

în ruga sihastră, din Sfânta Treime.

Mâini odihnite pe capu-mi rebel

îmi curăţă gândurile prinse-n hăţis,

din degetele sfinte se naşte acel

mai tainic, mereu altul, dorit luminiş.

Căldura din mâini îmi picură-n suflet

cu şipotul viu al Harului ei,

Ascult în mine  trăirea din sunet

cum bate în ritmuri de arhierei.

Ca fulgu-i iertarea cuvintelor blânde

ce drumu-mi îndreaptă cu semn din Treimi,

să-nchin Zidirii din inimi născânde

mă-ndeamnă, un imn, trupeşti serafimi.

Arzândă e ruga din mâinile lor,

precum arzând e potirul ce Pruncii îl beu,

în paşii liturgici, când vine un cor

să-nalţe noi imnuri celestului Zeu.

Arhimandrit îmi e cerul, cununi îmi sunt norii

cerniţi peste gânduri golite de ‘’mine’’,

foşnind în căldură, mă prind vestitorii

în ruga sihastră, din Sfânta Treime.

17 nov. 2004,  trenul Amersfoort-Utrecht