Eu nu m-am născut

 Eu nu m-am născut ca să-mi plimb ochii

pe aripi de flutur sclipind "a lumină",

huzurind în parfum ce-aduce prinos firii

din raza căderii în globul de tină.

Eu nu m-am născut în leagăn de puf,

s-adorm în somnul uitării de moarte,

în prag de cădere, m-au prins în văzduh

mesagerii cereşti de-a duhului toarte.

Eu m-am născut mereu să tânjesc

în Cartea Vieţii să pot fi înscris,

Pornit-am spre lume cu dorul ceresc

sărman slujitor, de timpuri proscris.

Eu m-am născut străin şi pribeag

în lumea căzută ce Cerul întină,

Tânjit-am, cu lacrimi, mereu spre un drag,

niciodată uitat Lăcaş de Lumină.

Căzând, m-am lovit şi aripi mi-am frânt,

când raza luminii de jos m-a atins,

Greşit-am crezând că pot să cuvânt

făpturii din suflet de patimi cuprins.

Uitat mi-a fost dat cum lumea-ţi sugrumă

avântul din aripi de vrei s-o întreci,

prelinsu-mi-au lacrimi din ochii-mi de humă,

murit-am lumirii, cum morţii cei reci.

Eu m-am născut veşnicia să cânt,

şi viaţa lumească de strai s-o despoi,

făpturii căzute, aluat din pământ,

să-i amintesc Împărăţia din noi.

Eu am murit lumirii de-afară

să pot spre ceruri din nou să privesc,

primit-am în schimb arvuna cea rară,

că Cerul EXISTĂ şi OMU-I ceresc!

                        11 ianuarie 2005

                        Maarssen