Zapis veşniciei

                                    Sihaştrilor

Cea mai frumoasă odă se naşte din tăcere,

ascultând munţii cum îşi nasc trupul

                                    din frământarea văilor,

desprins din coasta pulsândă a Maicii Pământului.

Pe crengile brazilor se înscrie, mărturisindă,

răbdarea plămădită în rădăcinile codrilor sihaştri,

la trunchiul cărora se spovedesc haiducii

când hăituiala lumii îi săgetează cu otrava Unicornului.

În apa ascunsă de tăcerea munţilor

vin fecioarele de foc să se lămurească

în roua dimineţii dinainte de Tainica Înfăţişare

-          numai urmele ciutelor fecioare sunt lăsate

să pătrundă în acest sarcofag al misterelor.

                                    ***

În fiecare plânset de zori, peste coama tăcută a munţilor,

pecetluită cu acele înfipte în rugul aprins în inima sihaştrilor,

se ridică spre vârful brazilor Răscumpărarea,

-          Zapis de nedesfăcut până în zorii veşniciei.

13 ianuarie 2005

Maarssen