Eu nu ţi-am presărat

            aleea mormântului cu flori,

şi nu ţi-am atins sufletu-ţi veşnic

            cu ale mele cuvinte,

Eu m-am rugat să renaşti în inimi fiori

cu galben, albastru şi roşu-n sorginte.

Eu m-am rugat ca viaţa-ţi furată,

de furii puterii ascunsă-n minciuni,

să vină pe buze, de îngeri purtată

şi să renască-n cuvinte minuni.

Buchet de poeţi rugat-am sa nască

a tale cuvinte cuprinse de dor,

şi-n ei, curajul din Cer să rodească

făclii de lumină în cânt vestitor.

Să trâmbiţe-n inimi că Ceru-i aproape,

şi proletar e Cuvântul din noi,

că francmasoni şi evrei ucigaşi de aproape

pe veci vor rămâne ispite-strigoi.

La epigonii atei privit-am tăcând

cum Duhul cel Viu din pană-l ucid,

de faimă flămânzi, - hârtia plângând

se răsuceşte-n tomuri de viu genocid.

Eu m-am rugat ca Doina şi Aldea

în inimi mereu doinească-ne-un cânt,

pe Eminescu din doine în inimi ni-l dea,

cu galben, albast şi roş legământ.

Spre bolta din cer privit-am prelung,

cum  Căii Lactee luceferii-şi cern

din evii Treimii un cântec prelung,

Lumină şi suflet e-n corul etern.

   14 ianuarie 2006, Amersfoort