Fir de papadie
am prins un suflet în palmă
- mi se părea făcut din cleştar –
era, precum e apa cea vie
-
părea, părea plin de har.
gândeam că-i suflet de înger
- sfios şi simplu şi clar
mă închinam cu totul stingher
- în apa din chipu-i cleştar.
voiam să-ncep să-l iubesc
- şi eu sfios şi
simplu şi clar
cum
ziua şi noaptea mereu se-ntâlnesc
-
mă bucuram să-l văd iar şi iar.
credeam că văd cerul în el
- cu aripi aprinse din stele
ardeam în ruga din gându-mi rebel
-
să-l chem în necuvintele mele.
uitam că
tot ce e zidit din nisip
- precum praful în zări se adie
mă-nstrăina mândria
din el
- hàină, glacială, a minţii stihie.
atunci privit-am iarăşi în sus
-
spre cei ce niciodată nu pier
un suflu de pace ei, lin, mi-au adus
- şi-n inim-un nou temnicer.
13
mai 2006, Amersfoort