Albastrelor cautari
Daca ar fi asa de cuminti, ele, cuvintele
mele,
precum
de incet e la fapta indemnu-mi la ruga,
si
de as sti tacerea a face sa curga in suvoaie
de
doruri necuprinse spre-a Cartii Vietii mele
foaie,
si
daca ritmul fiecarei zile l-as bate nu cu graba,
ci
cu rabdare neumbrita de ruga-mi slabanoaga,
Si
daca nu as trece cu sumbra-mi nepasare
pe
langa Darul Vietii, a Mantuirii mele floare,
si
daca fata n-as intoarce dinspre-al durerii strigat
cand fratele ma striga in vremea sa de cumpat,
gasind
popas de ruga in iuresul navalnic
spre
care se indreapta tumultul cel nestasnic…
De
n-as strivi simtirea cand sufletu-mi tresalta
la
al bataii sunet ce inima-mi desteapta
sa
cante Invierea din desteptarea clipei,
prinos
adus iubirii din candela Aripei
ce
isi trimite roua cerestii leganari,
din murmurul cel tandru al Vesnicei Chemari,
De
n-as canta mandriei zadarnici osanale
si
nu mi-as face voia in toate ale sale,
uitand
ca nu-s a mele aceste scumpe daruri,
ca
toate-s custodie dintre- a Treimii haruri,
de
nu mi-as prinde gandul in amagirea firii
a
tot ce doar se zbate in patima lumirii,
crezand
in ce se vede, uitand ce va sa fie,
rapit
in zborul clipei, cu-a sa vremelnicie,
De nu Te-as da uitarii cand ziua-nchide geana
in
loc ca prea-lumirii sa caut neprihana
din
psalmul inchinarii si-al gandului de roua
tesut
in acatistul din firea mea cea noua,
De
n-as cata a tace cand trebui sa cuvant,
cautand
acoperisuri, Cuvantul sa-l implant
in
patima ce-n juru-mi isi trambita golirea
si
nerusinea firii cazute-n ispasirea
caderii
prin ispita din fapta si din gand,
……
De
m-as intoarce iarasi spre Noul Legamant,
de nu mi-ar fi uitarea mai mare decat dorul,
Sa
nu te las, Marie, fara sa-ti gust fiorul!
Ar insemna ca zboru-mi spre vesnicele zari
se-ndreapta
spre limanul albastrelor cautari,
popas
de-odihna sfanta in marea nemuririi,
coroana
ce se-mparte pe tronul re-ntregirii.
Amersfoort
20 oct 2006
