A fost, ca ieri, o mică Scufiţă,
Cu doi ochi negri şi o guriţă
Mai roşie decât o fragă,
Ce îi era bunicii dragă.
Dar bunicuţa noastră se-mbolnăvi,
Scufiţa luă cosuleţul şi o porni
La drum, cu merindea prin pădure,
Printre copaci şi rugii cu mure.
Când lupul cel rău o zări la drum
“Iată, în fine, desertul cel
bun”
Îşi spuse, hainul, pe sub mustăţi
“Nici nu speram atari bunătăţi!”.
Şi, descusând pe mica Scufiţă,
“În ce loc te-aşteaptă bunica, fetiţă?”
Află pe dată care e drumul
Şi uite pe-aci se duse ca fumul…
Ajunse la casa bunicii îndată:
“Bunico, deschide-i Scufiţei odată!”
Aşa se face că intră imediat
Şi-o înghiţi pe bunică din pat…
Apoi, când Scufiţa la bunica ajunse,
Lupul cu miere glasul şi-l unse;
Făcând-o să creadă că este bunica,
O înghiţi şi pe ea, mititica.
Dar iată că lupul, ghiftuit, adormi
Pe când un vânător în basm se ivi.
Punând puşca la ochi, apăsă pe trăgaci
Şi blana de lup plecă spre cârpaci.
Bunica, fetiţa, scăpară cu viaţă
Şi de aici şi basmul îngheaţă;
Să ne luăm, aşadar, rămas bun
Şi să purcedem spre un alt tărâm.
