Poezii pentru copii

Nunta pe balta

Home
Veste
Primejdie
Regele Macius
Imi promiti, Darie?
Scufita Rosie
"O gain-avea o baba"
Tare-as vrea sa fiu pisica
Ispita
TUM
Nunta pe balta

  Nuntă pe baltă

 

Iat-un melc din cochilie

Cum se pleacă peste-un ciob,

Frunza stă să îl adie

În răbdarea-i din scrânciob.

 

Sar brotacii-n jur pe baltă,

Într-o horă făr de şir,

Nunta-i gata, nunul saltă

În jobenu-i de safir.

 

Melcuşoara se mlădie

Peste-un trup de micşunea,

Înc-un puf de păpădie

Se prelinge peste ea.

 

Chiar şi salcia pletoasă

Cu-a ei braţe de mămucă,

Dintr-o hrubă-ntunecoasă

Ispiteşte-o nevăstuică.

 

Veveriţa stă atentă

Să nu piardă vre-un ocol

La serbări, cam repetentă,

Vulpea stă de protocol.

 

Auzit-a cum alaiul,

Pregătindu-se de joc,

Învârti pe jar mălaiul

Peste-un pui de mormoloc.

 

Chiar şi trestia adie

Peste luntrile cu nuni,

Greierul-cobzar învie

Cântecele-i din străbuni.