Albatrosul ranit

  Prietenii mei sunt criptele reci,
În pat de licheni, ceasloave de veci,
Iluzia clipei ca totul e viu,
As vrea despre mine sa stiu sa nu fiu.

Sub frunti boltite, înalte, celeste,
Dorm cranii dezgolit de funeste,
Îmi vine sa plâng de rusine ca sunt,
Cine a spus ca exista Pamânt?

Prea mica rotita în vast Univers,
Dumnezeu mi-a pus pe buze un vers,
Vanitatea minciunii din palida clipa
Se pierde în zbor de frânta aripa.

1 Dec '94