Lui Labiş

Mi-s eu, poposind aici în Mălini,

În glasul durerii din ierbi,

Din şoapta corolei de spini

Se naşte aleanu-mi de cerbi.

Plângând, mă aştern în urme de prund,

Pândind căpriori veniţi să se-adape,

Mălinii cu scutur în palme-şi ascund

Privirea din ciuturi desprinse de ape.

De margarete răspândite-n cununi

Aş vrea să anin primăveri începute,

Pe cuta din frunte, umbrită de spini,

Îngheţ muguri de gânduri tăcute.

În albul hârtiei mă dor arcuiri

De rânduri niciodată ivite,

În golful trăirii adastă simţiri,

De zborul cel frânt, durerii-mi tivite.

Mi-s eu, prelungit în dor de cuvânt

Pe care tânjit-am încă a-l scrie,

Din geana firii de pământ

Aleanul din susur de inimi mă-nvie.