La zborul frânt

                   Gabrielei

  A mai zburat un porumbel

 Spre albul norilor pufoşi,

 Se risipea, încetinel

 Peste umbroşii chiparoşi.

 Cu greu de fir se desprindea

 Înspre rǎcoarea înalţimii,

 În jos, tristeţea-l cuprindea

 Privind la cei rǎmaşi în legea firii.

 Dupa o lungǎ aşteptare,

 Rǎnit de dor şi chinuri mute,

 S-a înǎlţat, zburând spre soare,

 Spre ‘naltul zǎrilor tǎcute.

 De ulii rǎi s-o fi temut,

 Când s-a 'nǎlţat spre alte zǎri,

 S-o fi vǎitat, în zboru-i mut

 Cǎtând a fraţilor chemǎri.

 La zborul lui, de suflet blând,

 A mai picat din cer o stea

 Şi s-a oprit, luminǎ-n gând

 La jocul fulgilor de nea.