Când sufletul atinge stadiul de suflet de lebădă, aripa morţii şterge din el teama de moarte. Când sufletul întalneşte Adevărul, starea de preexistenţă a sa reînvie şi existenţa “călduţă” a materielnicului dispare, acesteia luându-i loc martiriul chemării la deşteptarea “din somnul cel de moarte”, care echivalează cu chemarea le despătimire, la părăsirea lumii telurice a păcatului şi restaurarea chipului omului dumnezeiesc, înduhovnicit.

                                                           *

Pentru că lebedele au viaţă scurtă în forma pamantească, şi pentru că timpul terestru “nu are întotdeauna răbdare”, se hotărăsc să rupă din când în când tăcerea şi să aşeze pe hârtie, din pana sângerie a trăirii cuvântului viu, un cântec de lebădă.