În fiecare dimineaţă
mirarea îmi amuţeşte
glasul
- cu frumuseţea fiecărei frunze
prelinse din copac
să caute tiparul
nevremelniciei;
- cu fâlfâitul de aripi al fiecărei păsări
răsfirate
peste coroana rămasă
însingurată,
ca o amuletă a
statorniciei
într-un vârtej al furtunilor
de nisip.
În fiecare zi, lumina
soarelui
îmi răpeşte
sufletul
spre înălţimile
măsurate de zborul cocorilor,
făcându-mă
să uit că tălpile mele
mai păstrează
încă mirosul argilei
ieşite din palmele
nearse ale Olarului.
**
În fiecare seară,
tăcerea apelor
mă îndeamnă
să cuvânt peştilor
despre oda greierului
venit şi el să
înălţe
un imn de rugă
nescrisă
spre necuprinsul din
sufletul Olarului.
30 octombrie
2004, Amersfoort
